"Privesc această imagine și simt cum timpul se oprește, apoi curge înapoi. Arcul medieval devine o poartă nu doar spre altă stradă, ci spre amintirile pe care le purtăm cu toții - acele momente când am fost singuri pe străzi străine, când ploaia ne-a transformat în umbre, când am simțit greutatea istoriei sub picioare. Mă întreb cine este persoana aceea cu umbrela. Poate fuge de ceva, sau poate caută ceva pierdut demult. Pietrele umede reflectă lumina ca și cum ar vrea să ne arate drumul înapoi, dar știm că nu putem merge acolo. Clădirile vechi ne privesc în tăcere, păstrând secretele a mii de pași care au trecut pe aceste pietre înainte. E o melancolie dulce în această ploaie - te face să-ți amintești că și noi vom deveni, într-o zi, doar umbre într-o fotografie a cuiva."
