"Câinii au acest mod de a te privi care te face să crezi că înțeleg mai mult decât vom ști vreodată. Ochii ăștia aurii, luminați de ceva ce pare o cunoaștere veche, nu cer nimic și totuși cer totul. Privesc în sus cu o încredere care îmi frânge inima - o încredere că tu, omul, știi răspunsurile, că vei face alegerile corecte, că vei fi acolo. Fața cărunțită spune povești pe care nu le vom auzi niciodată, despre zile însorite și ploi reci, despre așteptări și speranțe simple. Urechile ridicate - atente, mereu atente - ascultă tăcerea dintre cuvintele noastre, înțeleg limbajul pe care îl vorbim fără să-l știm. Mă întreb adesea cine înțelege cu adevărat viața - noi, cu toate cuvintele și complicațiile noastre, sau ei, care știu să trăiască în prezent, să iubească necondiționat, să asculte ceea ce nu spunem?"
