01
Pierdut în Ploaie
Am fost și eu acolo. Nu exact acolo, dar în acel sentiment. Știi cum e când mergi singur prin ploaie și dintr-odată realizezi că nu mai știi exact unde ești, sau de ce ai pornit? Umbrela roșie strigă în tăcere printre aceste ziduri vechi - "sunt aici, exist, rezist" - dar pașii par nesiguri. Îmi place geanta galbenă - e ca o scânteie de speranță pe care o purtăm cu noi chiar și în cele mai gri zile. Ploaia asta abundentă nu e doar apă care cade; e tot ce simțim când ne pierdem în labirintul propriilor gânduri. Zidurile îmbrăcate în mușchi și vârstă par să înțeleagă - ele au văzut atâtea generații de oameni pierduți, căutând. Poate asta e frumusețea: că nu ești niciodată cu adevărat singur în pierdere. Altcineva a simțit la fel, pe aceste pietre, cu un secol în urmă. Și ploaia continuă să cadă, imparțială, îmbrățișând pe toți cei pierduți.
Vezi Detalii
Portofoliu fotografic
Povești păstrate în lumină
O selecție de cadre fine-art, fragmente documentare și momente care au cerut să fie privite mai atent.
2
lucrări publicate
2 lucrări filtrate după #Umbrelă
01
Pierdut în Ploaie
Am fost și eu acolo. Nu exact acolo, dar în acel sentiment. Știi cum e când mergi singur prin ploaie și dintr-odată realizezi că nu mai știi exact unde ești, sau de ce ai pornit? Umbrela roșie strigă în tăcere printre aceste ziduri vechi - "sunt aici, exist, rezist" - dar pașii par nesiguri. Îmi place geanta galbenă - e ca o scânteie de speranță pe care o purtăm cu noi chiar și în cele mai gri zile. Ploaia asta abundentă nu e doar apă care cade; e tot ce simțim când ne pierdem în labirintul propriilor gânduri. Zidurile îmbrăcate în mușchi și vârstă par să înțeleagă - ele au văzut atâtea generații de oameni pierduți, căutând. Poate asta e frumusețea: că nu ești niciodată cu adevărat singur în pierdere. Altcineva a simțit la fel, pe aceste pietre, cu un secol în urmă. Și ploaia continuă să cadă, imparțială, îmbrățișând pe toți cei pierduți.
Vezi Detalii
02
Ploaia unui Timp Pierdut
Privesc această imagine și simt cum timpul se oprește, apoi curge înapoi. Arcul medieval devine o poartă nu doar spre altă stradă, ci spre amintirile pe care le purtăm cu toții - acele momente când am fost singuri pe străzi străine, când ploaia ne-a transformat în umbre, când am simțit greutatea istoriei sub picioare. Mă întreb cine este persoana aceea cu umbrela. Poate fuge de ceva, sau poate caută ceva pierdut demult. Pietrele umede reflectă lumina ca și cum ar vrea să ne arate drumul înapoi, dar știm că nu putem merge acolo. Clădirile vechi ne privesc în tăcere, păstrând secretele a mii de pași care au trecut pe aceste pietre înainte. E o melancolie dulce în această ploaie - te face să-ți amintești că și noi vom deveni, într-o zi, doar umbre într-o fotografie a cuiva.
Vezi Detalii